Food/Water/Life și pașaport de Antarctica

20140719_170621Odată cu vara vin căldurile și, automat, mi-e cald și lene să scriu. Vă spun acestea ca să nu credeți că nu mai fac nimic interesant la Paris, ci, pur și simplu, mi-e lene să scriu :).

Dar hai să vă povestesc despre o expoziție de acum o săptămână, o expo mică și interesantă. Despre Food/Water/Life este vorba, amplasată în Parcul La Villette și Pavilionul Paul-Delouvrier, situat tot în parc. Inițiatorii expoziției sunt cuplul Lucy + Jorge Orta, doi artiști preocupați de probleme ecologice și sociale,  cărora le-a venit ideea să își pună câteva întrebări de actualitate, de unde Food/Water/Life. Așa a rezultat combinația dintre artă și ecologie: Food, pentru că trebuie să ne punem niște întrebări legate de alimentarea sănătoasă și să recurgem la noi modalități de alimentare; Water, pentru că trebuie să ne gestionăm corect resursele de apă; Life, deoarece, pentru cei doi artiști, Antarctica este un subiect aparte, un loc aparte, în care cetățenii lumii se unesc pentru o cauză nobilă și dau dovadă de un angajament social față de planetă. Așa le-a venit ideea cu Antarctica World Passport, un pașaport ai căror deținători sunt cetățeni responsabili, preocupați de probleme de mediu. Antarctica World Passport este un proiect creat în 2008 pentru o expoziție de artă contemporană de la Milan.

Mi-am făcut și eu un Antarctica World Passport. De acum încolo, cum a zis un prieten de-al meu: „sunt cu ochiul pe tine la cum reciclezi și nu numai”.

Dacă vreți și voi un pașaport de Antarctica, vă invit să vă înregistrați aici sau să mergeți la expoziție, se poate vizita până pe 21 septembrie.

 

 

 

 

 

 

 

Anunțuri
Publicat în Expoziţii | Etichetat , , , , | 1 comentariu

Celebrăm cinema-ul cu un film chinezesc

50265_fete-du-cinema-

©Printemps du cinéma

Yep, am reveniiiiiit! După o perioadă plină de mirese și vacanțe cu oameni dragi, am revenit pe plaiurile franceze, ca de obicei, dornică de a explora la maxim viața pariziană. Și, printre primele momente de „dezmăț” cultural, a fost „La fête du cinéma” (Sărbătoarea cinema-ului), un eveniment anual, organizat deja de 30 de ani. Așa se celebrează cinema-ul în Franța, cu bilete la preț redus, adica 3.50 euro (la Paris, costul unui bilet la film variază între  6-11 euro), ca să te poți sătura de filme. Timp de trei zile, cinefilii si nu numai pot viziona filme cât încape. Numai dorință să fie.

Fiindcă mersul la cinema implică automat și o ieșire la un film BUN, am căutat să mergem la filmul recompensat anul acesta cu Ursul de Aur la Festivalul Internațional de Film de la Berlin (Berlinala). Despre „Black Coal” este vorba, filmul chinezesc în regia lui Diao Yinan. Stați liniștiți, n-o să vă povestesc filmul în întregime, vreau doar să vă zic că merită văzut. L-aș considera un film polițist bun pentru faptul ca reușește să aducă o privire critică asupra Chinei moderne, descriind moravurile societății, într-o atmosferă cruntă, rece, uluitoare.

A fost chiar captivant, a trebuit să îmi pun întrebări pe tot parcursul filmului și mie îmi plac filmele care îmi dau de gândit. Când am ieșit de la cinematograf, pe drum, a trebuit să refac povestea, ca un puzzle. Se pare că am fost prea concentrată la peisaje, oameni, caractere și m-am pierdut în detalii :).

Trailerul se poate vedea aici.

Sărbători din acestea, care să stimuleze omul să meargă la cinema, sunt chiar mai multe în Franța. Mai cunosc și Printemps du cinéma (Primăvara cinema-ului), tot cu bilete ieftine, organizat în luna martie și durează vreo 3-4 zile.

 

Publicat în Filme | Etichetat , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Am descoperit secretele Operei Bastilia

Sala Mare/ Opera Bastille

Sala Mare/ Opera Bastille

Acum o săptămână, când am avut musafiri, ne-am hotărât să mergem să vizitam Opera Bastilia. Era un „to do” pe care vroiam să-l realizez de mult timp. Si, pe timp frumos, ne-am dus la operă, dar nu să vedem vreun spectacol, ci să vizităm cele mai ascunse locuri ale Operei Bastilia.

Opera Bastilia, situată chiar pe piața Bastilia, este o sală modernă care, împreună cu Opera Garnier, formează Opera de Paris.

Pentru vizita dată, a trebuit să ajungem cu vreo 10 minute înainte să înceapă aceasta, căci biletele nu se pot lua din timp. La ghișeu, am făcut cunoştinţă și cu ghidul, un domn pe la vreo 60 de ani foarte simpatic şi cu simţul umorului. De-a lungul vizitei, de fiecare dată când vedea vreun angajat de-al operei, îl saluta cu „maestre”. Ne-a mărturisit: „Noi ne numim toți maestre, ne place să ne credem importanți”. Vizita a durat 1h15 sau poate chiar 1h30, timp în care am descoperit cât de impresionant este acest teatru prin arhitectura sa modernă și ce anume se ascunde în spatele scenei. Creat de arhitectul Carlos Ott și inaugurat în 1989, Opera Bastillia are o acustică naturală excepţională.

Iar acum a venit momentul să vă scufund în secretele operei. Suprafaţa totală a clădirii este de 155 000m2 . Ceea ce vedem la un spectacol, adică Sala Mare (Grande Salle), reprezintă doar 5% din suprafaţa clădirii. Vizita aceasta ne-a permis să vizităm o bună parte a clădirii: Sala Mare, culisele cu toate sălile în care se realizează elementele de decor și birourile.

Partea cea mai interesantă a vizitei a fost cea legată de elementele de decor. Opera Bastilia este singurul teatru din lume ale cărui decoruri sunt produse pe loc, începând cu elementele de decor de pe scenă, până la costumele artiştilor. „Fabricarea” decorului poate dura între 8-10 luni și, odată realizat, acesta se poate deplasa spre scenă cu ajutorul unor platouri de 200m2 dotate cu șine. În culisele scenei am descoperit și câteva săli în care se pot păstra simultan mai multe decoruri, ceea ce permite alternarea decorurilor de pe scenă, în cazul în care sunt mai multe reperezentări în același timp.

Cam atât am vrut să vă zic. Următorul obiectiv propus e Opera Garnier, o clădire dintr-o altă epocă, o altă arhitectură şi alte dimensiuni; numai bine de comparat cu ceea ce am văzut la Opera Bastilia.

Pentru mai multe informații despre vizită, click aici.

Această prezentare necesită JavaScript.

Publicat în Plimbări | Etichetat , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Henri Cartier-Bresson, fotograful secolului al XX-lea

IMG_1139

© Henri Cartier-Bresson

În perioada 12 februarie-9 iunie, la Centrul Georges Pompidou, are loc expoziţia dedicată fotoreporterului francez Henri Cartier-Bresson (HCB)-1908-2004, unul dintre fondatorii cooperativei fotografice Magnum Photos.

Sâmbata trecută, după aproximativ o oră de stat la coada, ne-a venit şi nouă, în sfârşit, rândul să admirăm cele peste 500 de opere (fotografii, picturi, filme) ale lui Cartier-Bresson. Deşi expoziţia a debutat în februarie, cozile infernale continuă şi după trei luni. Dar se merită şi o să vă spun de ce.

Expoziţia este structurată în trei părţi :

-prima parte este marcată de influenţa suprarealiştilor, prietenii săi de pe vremuri; mie mi-a plăcut foarte mult această parte, deoarece nu am mai văzut fotografie suprareliastă până acum;

– a doua parte se caracterizează printr-un puternic angajament politic din perioada în care lucrează pentru presa comunistă sau ca activist antifascist şi reuşeşte să imortalizeze imagini din diverse războaie, lagăre de concentrare;

-a treia parte: începand cu 1947, marchează debutul agenţiei Magnum şi durează până în 1970, an în care Cartier-Bresson renunţă la fotoreportaj şi se apucă de pictură.

M-a marcat mult faptul că HCB a călătorit prin toată lumea şi a participat la toate evenimentele importante ale secolului al XX-lea. Voi cita doar câteva dintre acestea: al II-lea Război Mondial, Războiul Rece, cei „treizeci de ani glorioşi”, războiul civil din Spania (despre care a făcut şi un film), Uniunea Sovietică post-Stalin, Rezistenţa Franceză. Nu degeaba a fost numit „ochiul secolului al XX-lea” şi nu degeaba îşi spunea: „Sunt un vizual. Observ, observ, observ. Înţeleg lucrurile prin intermediul ochilor mei” (Je suis un visuel. J’observe, j’observe, j’observe. C’est par mes yeux que je comprends les choses).

De vreţi să vedeţi un secol de istorie prin prisma lui Henri Cartier-Bresson, expoziţia de la Centrul Georges Pompidou vă aşteaptă până pe 9 iunie.

Publicat în Expoziţii | Etichetat , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

De Ziua Muncii, am hoinărit prin atelierele artiştilor

© A.P.L.A.

© A.P.L.A.

De 1 Mai, am avut musafiri la Paris şi nu prea ştiam cum să ne ocupăm timpul, ţinând cont de faptul că majoritatea muzeelor pariziene erau închise. După ce am consultat nişte articole de genul „Ce să faci în Paris de 1 Mai”, am hotărăt să ne bucurăm de Ziua Porţilor Deschise (Journées portes ouvertes des Ateliers d’artistes du Père-Lachaise Associés) şi să vizităm ateliere de pictură, sculptură, fotografie, colaj-toate situatate în cartierul Père Lachaise (în apropierea cimitirului Père Lachaise).

Să vă explic în ce consta evenimentul: în perioada 1-4 mai 2014, 42 artişti plasticieni, cu ateliere situate în zona Père Lachaise, şi-au deschis larg uşile. Scopul evenimentului era, pe de o parte, expunerea operelor, iar, pe de altă parte, scoaterea acestora la vanzare.  Asa că, de îţi cădea vreo operă cu tronc, plecai cu ea acasă.

Şi, luând la picior cartierul şi atelier cu atelier, am petrecut nişte momente nemaipomenite printre străduţele boeme ale cartierului, printre blocurile cu mansarde vintage, printre apartamentele artiştilor (da, unii işi au atelierul chiar la ei acasă), printre artiştii cu aer calm şi prietenos, printre operele lor îndrăzneţe. Chiar dacă afară a plouat mai mereu, atmosfera descrisa mai sus ne-a încălzit până la oase.

Am dat de un fotograf, Emmanuel Rioufol, care prezenta o serie de poze din China. Răvăşindu-i cutiile cu poze mai vechi, am dat şi de o serie de poze de prin 1996-1997-2012 din România. Vă invit să îi vedeţi site-ul, găsiţi poze din toată lumea: photographies.emmanuelrioufol.com

„Ziua Porţilor Deschise a atelierelor Père Lachaise” se află la cea de-a 26-a ediţie şi este un eveniment anual organizat la Paris în luna mai.

 

Publicat în Expoziţii, Plimbări | Etichetat , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Chantilly sau cum să petreci o zi în sânul naturii

IMG_0710Acum vreo două weekend-uri, fiind singură la Paris, primesc un apel de la nişte prieteni. Evident, cum sunt mai rar în weekend cu mâina pe telefon, au trebuit sa imi lase un mesaj, pe care l-am ascultat cam târziu. Şi aşa m-am trezit cu o invitaţie la Castelul Chantilly, pe care era cat pe ce să o ratez. Noroc ca mi-am ascultat mesajul pe ultima sută de metri si i-am prins undeva la iesirea din Paris. Adevărul este că, de fiecare dată când am ocazia să plec în mini-escapade din acestea, mi-e cam greu să refuz.

Odată ajunşi la castel, ni se face poftă de îngheţată. De la numele orăşelul se trage pofta, Chantilly înseamnă frişcă în franceză. Deh, nu putea trece plimbarea fără o îngheţată cu frişcă.

Apoi, a urmat consultarea tarifelor de la intrare si ni s-au părut exagerate (14 euro castel+domeniu). Aşa că am hotărât să hoinărim doar pe-afară, prin domeniul castelului, să ne bucurăm de verdeaţă şi să ne lăsăm mângâiaţi de razele soarelui.

Şi a fost aşa frumos, ca de poveste. Sunt sigură că partea estetică a domeniului se datorează, în cea mai mare parte, culorilor multicolore, murmurului pârâiaşelor, cerului albastru, florilor mirositoare. O să vedeţi din poze despre ce anume vorbesc.

Să ştiţi că Chatilly este situat la vreo 50 de km de Paris, distanţa numai bună pentru parizienii dornici să schimbe aerul poluat de Paris, fără a pierde mult timp pe drum.

Această prezentare necesită JavaScript.

Publicat în Plimbări | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

Papa bun fără planuri măreţe

De foarte multe ori mi s-a întâmplat să nu fac planuri măreţe şi să dau de cele mai neobişnuite locuri. O astfel de întâmplăre mi s-a întâmplat acum vreo două duminici.

Povestea sună cam aşa: am stabilit cu nişte prieteni să mâncăm împreună la prânz undeva prin cartierul Montparnasse, din motive de comoditate, dar, niciunul dintre noi nu cunoştea vreun local bun pentru papilele noastre gustative şi pentru buzunarul nostru nu prea gros. După vreo câteva încercări de rezervări la restaurante închise duminica, am zis să lăsăm voia hazardului să îşi facă de cap şi să vedem încontro ne va duce. Şi ne-a dus la „Korean Barbecue”, un restaurant coreean, cum vă puteţi imagina :). Conceptul restaurantului este unul original, fiecare poate să îşi frigă carnea pe barbecue-ul situat pe masă în faţa fiecărui client. N-am prea avut de negociat cu prietenii, căci nicio fiinţă nu mâncase până atunci mancare coreeană şi niciunul nu cunoştea ideea de a-ţi face într-un fel propriul barbecue.

Hmm, şi să vă spun cum a fost. Păi, a fost de vis, carnea a fost plină de savori, ţi se pare că ai putea să mănânci tone. Ne-am şi afumat de la fumul şi aburii cărnii, exact ca la un grătar oranizat într-o grădină, doar că, în mod coreean, acompaniat de supă coreeană, ravioli şi orez.

Preţurile sunt acceptabile, meniurile pleacă de la 21 de euro şi includ supă, ravioli sau un fel de mini sushi, carne savuroasă de perpelit pe barbecue şi orez.

Yumiii pe : 39 Rue Montparnasse, 75014 Paris

Publicat în Restaurante | Etichetat , , , | 1 comentariu

O oră de vis cu efecte 3D şi dans contemporan

IMG_20140318_221155De ziua mea, am primit un cadou foarte frumos: un bilet la un spectacol inedit de dans contemporan „Mr&Mme Rêve” (Domnul şi Doamna Vis). Ce poate fi mai frumos decât să descoperi în cutia poştală, de obicei, plină de scrisori de ordin administrativ, o invitaţie la un spectacol inspirat din opera lui Eugen Ionescu, în giganticul cinema parizian Le Grand Rex, cu efecte 3D produse de Dassault Systemes şi sunet de Laurent Garnier? Îmi imaginam că putea să fie doar superb şi asta mă făcea să fiu nerăbdătoare, dar trebuia doar să îmi pun pofta-n cui :).

După mai mult de o lună de aşteptare, săptămâna aceasta, a venit şi ziua spectacolului. Emoţii şi doar emoţii. De la intrare, m-a surprins imensitatea cinematografului Rex, ca să aflu, mai târziu, că ar fi dotat cu cel mai mare ecran din Europa. Apoi, a urmat descoperirea sălii în care urma să vedem spectacolul. Deoarece am ajuns puţin mai devreme, am avut destul timp să admirăm imensa sală cu trei niveluri. Şi aici am făcut un „wow”, sala mi s-a părut ca un planetariu, căci are plafonul decorat cu stele, iar pe lateral sunt reproduse statui antice.

Apoi, a început spectacolul şi şi-au făcut apariţia dansatorii Julien Derouault şi Clairemarie Osta. Aceasta din urmă o înlocuia pe celebra dansatoare Marie-Claude Pietragalla, a cărei prezenţă a fost anulată din cauza unei fracturi la picior. Sincer să vă spun, chiar din primele clipe, am pătruns într-o lume ireală, într-o lume de vis, definită prin dans contemporan şi efecte 3D. Şi aşa a fost pe parcursul întregului spectacol, căci imaginarul şi lumea virtuală a tehnologiilor s-au asociat de minune. Imaginaţi-vă două personaje ireale dansând în cosmos şi în jurul cuvintelor, anotimpuri succedându-se, o coregrafie cu rinoceri, iar toate aceste mişcări desfăşurându-se pe banda sonoră realizată de DJ-ul francez Laurent Garnier, numai bună pentru combinaţia irealitate virtuală-dans contemporan. De altfel, spectacolul „Mr&Mme Rêve” a marcat şi un debut în ceea ce priveşte interferenţa ştiinţei, prin intermediul efectelor 3D, în universul culturii.

A  fost prima oară când am văzut în spectacol cu efecte 3D şi sigur o să mai încerc astfel de senzaţii de câte ori voi avea ocazia. Mulţumesc oamenilor care mi-au oferit această ocazie.

Spectacolul „Mr&Mme Rêve” poate fi văzut până pe 29 martie la Grand Rex, dar tare mi-e că biletele s-au vândut de mult timp.

Vă las să vedeţi filmuleţul de mai jos ca să vă faceţi o idee, cuvintele nu prea îşi au locul.

Publicat în Teatru | Etichetat , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Cum să îţi răsfeţi copiii la Paris

IMG_0533Într-un articol mai vechi, vă povesteam despre lucrurile interesante pe care aţi putea să le faceţi în Parcul La Vilette, iar, week-end-ul trecut, a fost prima oară când am avut ca şi  musafiri doi copilaşi drăgălaşi. Trebuia deci să ţinem cont nu numai de dezideratele părinţilor acestora, ci şi de cele ale copiilor. Aşa că, pe lângă clasicile vizite prin Paris, am inclus şi o expoziţie pe placul copiilor la Cité des sciences et de l’industrie. Ni s-a părut locul ideal pentru astfel de dorinţe copilăreşti.

A urmat rezervarea unei expoziţii pentru vârsta cuprinsă între 6 şi 12 ani. Desigur, expoziţia era mai mult o suită de activităţi interesante, nu pur şi simplu admirarea unor obiecte, prin care micuţii pot să descopere diverse curiozităţi cum ar fi: corpul uman, studioul TV, uzina, grădina şi diferite jocuri cu jeturi de apă. Partea bună e că adulţii pot participa şi ei la activităţi, că doar, în mod normal, nu poţi să iţi laşi copii fără supraveghere.

Copiii au alergat printre diversele activităţi şi au învăţat o grămadă de lucruri interesante. Au plecat de-acolo ştiind cum se filmează într-un studio TV, cum se scriu cîteva cuvinte în arabă sau chineză, cum se face o etichetă, care sunt organele unui corp şi multe, multe alte curiozităţi. Mie mi-a plăcut extrem de mult ideea, iar noi, cei patru adulţi însoţitori, ne-am distrat copios alături de cei doi baieţei.

Această expoziţie o recomand oricăror părinţi/bunici/unchi/mătuşi dornici să petreacă o oră şi jumătate în compania unor micuţi, distrându-se şi învăţând lucruri interesante.

Publicat în Expoziţii | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Poliakoff ne-a lăsat forme şi culori inedite

IMG_0412De vreo două săptămâni, mi-am tot propus să merg la expoziţia „Visul formelor” de la Musée d’Art Moderne, dedicată pictorului Serge Poliakoff. Citisem prea multă critică pozitivă despre expoziţie, iar fericita zi a venit abia duminica trecută, când, trezindu-mă de dimineaţă cu un chef de hoinărit prin Paris, mi-am luat aparatul foto în spate (nu ştiu dacă v-am zis, dar, de puţin timp, sunt deţinătoarea unui nou aparat foto, aşa că fotografiez tot ce îmi pică în cale) şi m-am dus la „Poliakoff„. Spre mirarea mea, n-am stat la coadă cum se întâmplă în mod normal la expoziţiile pariziene. Şi era şi ultima zi. Oare ce minune o fi fost în ziua aceea ?Să zicem că a fost voia hazardului.

Poliakoff este un pictor abstract, născut în Rusia şi refugiat în Franţa pe vremea Revoluţiei Bolşevice. Pe mine m-a surprins prin formele şi culorile extraordinare pe care a reuşit să le obţină. De altfel, opera lui Poliakoff a atras personalităţi importante din lumea modei, a cinema-ului, printre aceştia se numără şi Yves Saint Laurent, designerul care a creat o rochie în stil „Poliakoff„.

Vă las să vedeţi pozele, că vorbele sunt de prisos. În mod normal, ar fi trebuit să-mi închei articolul cu o recomandare, cum o fac de obicei când descopăr ceva frumos. Cum expoziţia s-a terminat, recomandarea nu mai este de actualitate.

Publicat în Expoziţii | Etichetat , , , | Lasă un comentariu